Cadru Legislativ
OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.
Ordinul Ministerului Educatiei nr. 6322/2023 din data de 22.09.2023 privind aprobarea tipologiei si a necesarului de cursuri de pregătire profesională pentru personalul nedidactic, pentru anul școlar și universitar 2023-2024.
Ordinul Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene nr 3956/18.10.2023 pentru aprobarea modului de decontare a primelor de carieră în conformitate cu prevederile OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și a unei prime de carieră profesională pentru personalul dedidactic din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.
Cum se folosesc cardurile pentru prima de carieră didactică?
- Doar la partenerii afiliați
- Cardul poate fi utilizat în reţeaua de parteneri afiliați, cu prezenţă locală sau naţională, inclusiv comercianţi online.
- Nu se oferă rest în bani
- Unităților partenere afilitate le este strict interzisă acordarea de rest de bani.
- Nu se scot banii de pe card
- Cardul pentru prima de carieră didactică nu poate fi folosit pentru efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
Susținerea dezvoltării profesionale a personalului didactic
Ce sunt tichetele pe suport electronic pentru dezvoltarea profesională a personalului didactic?
- Prima de carieră didactică este oferită în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 58/2023.
Ce valoare au și cum se pot folosi?
- Valoarea nominală a Primei de carieră didactică este de 1.500 lei/an școlar.
- Prima de carieră didactică poate fi utilizată conform O.U.G. nr. 58/2023, respectiv pentru achiziționarea de cărţi şi cursuri de specialitate, precum şi de echipamente IT. De asemenea, din suma alocată se poate cheltui până la 30% pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice.
- Utilizarea cardului pentru achiziționarea altor produse decât cele menționate mai sus constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
- Sumele încărcate pe carduri pot fi utilizate doar în perioada de valabilitate a acestora, mai exact până la 31.08.2024.